Un ginecolog român s-a făcut de râs! Ce i-a cerut unei paciente, apoi a aflat toată lumea!

Un ginecolog român s-a făcut de râs! Ce i-a cerut unei paciente, apoi a aflat toată lumea!
Publicat: 27/10/2020, 10:34

Un medic ginecolog din Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 500 de lei de la ruda unui pacient! Potrivit procurorilor, medicul ar mai fi primit  anterior suma de 600 de lei de la aceeași persoană! Doctorul a fost reţinut pentru 24 de ore.

 „Luni, 26 octombrie 2020, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, cu sprijinul Serviciului Operaţii şi Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A. – structura centrală, au surprins în flagrant luând mită un medic ginecolog din cadrul unui spital din municipiul Giurgiu. Acesta a primit suma de 500 de lei, cu titlu de mită, de la un martor denunţător (aparţinător al unui pacient), în scopul exercitării unor acte medicale”, anunţă poliţia.

Anterior a mai cerut 600 de lei de la același pacient

Potrivit sursei citate, medicul ar mai fi primit în trecut de la aceeaşi persoană suma de 600 de lei pentr o operație de cezariană!

Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a unui apel telefonic la linia Call Center anticorupţie gratuită a Direcţiei Generale Anticorupţie 0800.806.806.

Medicul a fost reținut pentru 24 de ore

Persoana prinsă în flagrant a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unde i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, procurorul de caz dispunând măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Cercetările continuă în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele, iar marţi urmează a se dispune cu privire la măsurile procesuale adecvate, în raport de evoluţia anchetei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bombe de o tonă. Cum a acționat Israelul pentru a-l elimina pe Hassan Nasrallah, care...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Cum a băgat spaima în toată țara o banală furtună de septembrie, botezată Ashley de...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Descoperire arheologică unică, în Maroc: Urmele unei societăți antice necunoscute, cât Troia de mare, au...
VIDEO. Scandal uriaș la metrou, provocat de un bărbat care își agresa iubita. Oamenii care...
Cod galben de ninsori în România după ciclonul Ashley! Zonele unde lapovița și vântul puternic...
Românii care primesc 650 de lei în plus la pensie, de la 1 octombrie 2024....
Cât cheltuie un turist pe cazare în România. Oraşul cu cele mai mari preţuri 
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia...
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, implicat într-un grav accident rutier. Edilul a fost transportat la...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Duba cu care Dacia ar putea cuceri Europa. Cum arată creația unui român? - GALERIE...
Putin nu face niciun pas înapoi: toate obiectivele vor fi atinse în Ucraina
Te iau FIORII! De ce a fost îngropat un bărbat cu pietre pe piept?
Mașinile pe benzină și motorină vor fi eliminate. UE a dat interzis. De când NU...
Rugăciunea care te protejează astăzi. Zi de mare sărbătoare
Cine a câștigat prima imunitate din Malaezia. Trei echipe s-au calificat la jocul de amuletă
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce declarații a făcut Ștefan Stan despre fosta lui soție. Cum va proceda atunci când...
Medana, mesaj tăios pentru Larisa Uță și cei doi copii ai lui Alin Oprea: "Nu...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
„Risc major pentru siguranță” pe Stația Spațială Internațională! Ce arată un raport NASA?